Premiile Operelor Naţionale la a doua ediţie
Strãlucirea de anul trecut a primei gale a Premiilor Operelor Naţionale s-a regãsit şi în ultima decadã a lunii iunie 2014 la Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Gala Premiilor Operelor Naţionale este un eveniment unic în România, iniţiat de Opera Naţionalã Românã Iaşi, de managerul Beatrice Rancea şi organizat în parteneriat cu Primãria Municipiului Iaşi, cu sprijinul Ministerului Culturii. Co-producãtori – TVR 2, TVR Iaşi şi Radio România Cultural. În acest an, gala a fãcut parte din Festivalul Internaţional al Educaţiei, FIE, ediţia a II-a, care s-a desfãşurat în perioada 20-29 iunie. Ambele manifestãri s-au dorit a fi sãrbãtori ale culturii, ale educaţiei, în contextul aspiraţiei Iaşiului de a deveni Capitalã Culturalã Europeanã în anul 2021.
Amfitrioni şi inspiraţi prezentatori au fost Beatrice Rancea şi Cãtãlin Sava, muzicolog, realizator TVR.
Cu excepţia Operei Naţionale Bucureşti şi a Teatrului Naţional de Operã şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, care nu au participat la aceastã ediţie, celelalte teatre lirice de rang naţional, aflate în subordinea Ministerului Culturii (Opera Naţionalã Românã Cluj-Napoca, Opera Maghiarã Cluj-Napoca, Opera Naţionalã Românã Timişoara, Opera Naţionalã Românã Iaşi) şi-au desemnat din timp nominalizãrile pentru fiecare categorie de premii, constând din titluri de lucrãri şi artişti pe care i-au remarcat în stagiunea 2013-2014 şi, respectiv, pentru întreaga activitate sau excelenţa în arta liricã.
Ulterior, juriul – compus din Petre Sbârcea, dirijor, prof. univ. dr. la Academia de Muzicã „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, criticul muzical şi muzicologul Anca Florea, membrã al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, muzicologul şi realizatorul Radio Luminiţa Arvunescu, criticul de balet conf. univ. dr. Vivia Sãndulescu, şi semnatarul acestor rânduri, critic muzical, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor – a selectat câte trei din nominalizãrile propuse de cele patru teatre la fiecare categorie de premii, pentru ca în preziua galei sã desemneze câştigãtorii.
Iatã premianţii:
Cel mai bun spectacol – Traviata de Verdi, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi
Cel mai bun regizor – Beatrice Rancea pentru spectacolul Traviata
Cel mai bun dirijor – Gabriel Bebeşelea de la Opera Naţionalã Românã Iaşi
Cel mai bun solist – tenorul Marius Vlad Budoiu de la Opera Naţionalã Românã Cluj-Napoca
Cea mai bunã solistã – soprana Narcisa Brumar de la Opera Naţionalã Românã Timişoara
Cel mai bun solist de balet – Dan Haja de la Opera Naţionalã Românã Cluj-Napoca
Cea mai bunã solistã de balet – Andreea Jura de la Opera Naţionalã Românã Cluj-Napoca
Concepţia decorurilor – Helmut Stürmer pentru spectacolul Boema, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi
Concepţia costumelor – Doina Levintza pentru spectacolul Traviata, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi
Debut masculin – tenorul Florin Guzgã pentru rolurile Alfredo din Traviata şi Rodolfo din Boema, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi
Debut feminin – soprana Lãcãrmioara Maria Hrubaru Roatã pentru rolul Violetta din Traviata, pe scena Operei Naţionale Române Iaşi
Cea mai bunã operetã – Silvia de Kálmán, pe scena Operei Naţionale Române Timişoara
Evenimentul liric al stagiunii – Trilogia Verdi (Giovanna d’Arco, I Masnadieri, Luisa Miller), inspiratã de dramele lui Friedrich Schiller, pe scena Operei Maghiare Cluj-Napoca
Din partea teatrelor lirice
participante la competiţie
au fost acordate:
Premii pentru întreaga activitate – dirijorului Gheorghe Victor Dumãnescu (Opera Naţionalã Românã din Cluj-Napoca), sopranei Julia Kirkosa (Opera Maghiarã Cluj-Napoca), prim-balerinei Rodica Murgu (Opera Naţionalã Românã Timişoara), scenografei Hristofenia Cazacu (Opera Naţionalã Românã Iaşi)
Premii de Excelenţã, baritonului Fülöp Martin (Opera Naţionalã Românã Cluj-Napoca), dirijorului Kulcsár Szabolcs (Opera Maghiarã Cluj-Napoca), pianistei, profesorului şi consultantului artistic Felicia Þonea (Opera Naţionalã Românã Timişoara), mezzosopranei Viorica Cortez şi coregrafului Gigi Cãciuleanu (din partea Operei Naţionale Române Iaşi)
Premiile Speciale al Galei au revenit tenorului Vasile Moldoveanu şi dirijorului Petre Sbârcea
Marele Premiu – regizorului Andrei Şerban
Premiile au fost înmânate de personalitãţi marcante ale vieţii politice, culturale, religioase şi economice, precum ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi, acad. Rãzvan Theodorescu, Paul Brummeli, ambasadorul desemnat al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, regizorul Andrei Şerban, pianistul Dan Grigore, balerina Ileana Iliescu, violonistul Bujor Prelipcean, director general al Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, criticul de film Irina Margareta Nistor, scenograful Nic Ularu, Irinel Tofan, director general al „Conest”, sponsor principal etc.
Tuturor premianţilor le-au fost decernate plachete nominale şi trofee care, dupã cum a declarat încã de anul trecut producãtorul delegat al galei, Andrei Apreotesei, „sunt statuete realizate dupã contopirea graficã a trei statuete pe care noi le avem în avanscenã, deci putem spune cã autorii iniţiali sunt cei doi austrieci (Ferdinand Fellner şi Hermann Helmer, n.n.) care au construit teatrul. Ideea revine în exclusivitate a doamnei Beatrice Rancea. Imaginea este realizatã de cãtre Andrei Fãrcãşel, grafician la Operã”. Asemãnarea cu celebrele statuete care se decerneazã la premiile Oscar este intenţionatã, dar pãstreazã personalitatea decoraţiunilor originale ale teatrului ieşean.
Desfãşuratã în regia Beatricei Rancea şi vestimentaţia Doinei Levintza (pentru amfitrioni, pentru asistentele Cristina Grigoraş şi Ana Maria Donose), serata a fost transmisã în direct de TVR 2, Radio România Cultural, Radio România Iaşi şi, online, pe www.operaiasi.ro.
Câteva momente artistice au pigmentat gala. Tânãrul tenor Ştefan Pop a interpretat aria „Nessun dorma” din opera Turandot de Puccini şi canţoneta O sole mio de Eduardo di Capua. Balerina Mariko Kawaigashi a dansat Moartea lebedei de Saint-Saëns, în timp ce Pamela Tãnasã şi Marian Chirazi au fost protagoniştii unui „Paso doble”, moment din montarea operei Traviata la Iaşi.
Din aceeaşi producţie au mai fost prezentate Brindisi (solişti Lãcrãmioara Maria Hrubaru Roatã şi Florin Guzgã), precum şi stretta „Si ridesta in ciel l’aurora”. Corul şi Orchestra Operei Naţionale Iaşi au fost dirijate de Gabriel Bebeşelea şi Traian Ichim. Aplauzele au fost generale şi entuziaste.
Ca şi anul trecut, la final jerbe de artificii au ţâşnit de la rampã, o ploaie de stele aurii şi confetti au inundat sala, consfinţind un moment de culturã şi o atmosferã absolut memorabile.
Şi cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Operelor Naţionale, distinsã marcã ieşeanã, a fost un eveniment realmente grandios.
Înaintea galei, în foaier, a avut loc prezentarea din municipiul de pe malurile Bahluiului a volumului Cortez de Marius Constantinescu. Au vorbit Luminiţa Arvunescu, autorul şi mezzosoprana Viorica Cortez.
Un articol de COSTIN POPA - sursa http://revistacultura.ro/nou/2014/07/premiile-operelor-nationale-la-a-doua-editie/