Actul I

Un port din insula Cipru. Marea e bântuitã de o furtunã nãpraznicã. Printre cei îngrãmãdiți pe mal se aflã ofițerii lui Otello, locotenentul sãu, Cassio, stegarul Iago, nobilii Montano și Roderigo alãturi de marinari, așteptând sosirea noului guvernator.
Luptând cu valurile, corabia lui Otello, comandant de origine maurã, se apropie dupã o luptã cumplitã cu furtuna. În aclamațiile mulțimii, guvernatorul insulei sosește cu ostașii sãi, biruitori în lupta împotriva flotei otomane.

Dintre cei strânși pe mal, doi privesc cu urã și invidie întoarcerea lui Otello. Unul este tânãrul Roderigo, îndrãgostit în tainã de frumoasa Desdemona, soția lui Otello; al doilea este Iago, stegarul lui Otello, care îl urãște pe acesta pentru cã nu l-a ridicat la rangul de locotenent, funcție în care l-a numit pe tânãrul cavaler florentin Cassio. Pentru a se rãzbuna, Iago are în plan sã-l foloseascã drept unealtã pe Roderigo, cãruia îi promite cã Desdemona va fi a sa dacã îl va asculta orbește.

În timp ce toți salutã victoria lui Otello, iar tinerii soți Otello și Desdemona își sãrbãtoresc fericiți revederea, Iago pune la cale prima etapã a planului sãu de rãzbunare. Zãrindu-l pe rivalul sãu Cassio, tânãrul locotenent al lui Otello, Iago îl îmbie la chef și, oferindu-i bãuturã, reușește sã-l amețeascã. Apoi, profitând de starea lui, Iago îl îndeamnã pe Roderigo sã-l insulte și sã provoace astfel un scandal. Intervine și nobilul Montano, care sare în apãrarea lui Roderigo. În timp ce Cassio și Montano se luptã, Iago îl trimite pe Roderigo sã tragã clopotele de alarmã. Atras de zgomotul și agitația mulțimii care s-a strâns la locul luptei, apare Otello și oprește bãtaia. Indignat de purtarea lui Cassio, îl judecã aspru și îl destituie din funcția de locotenent.

Iago privește cu satisfacție primul rezultat al planului sãu. Mulțimea se împrãștie. Rãmân doar Otello și Desdemona, care-și amintesc de primele lor întâlniri de dragoste, când, plinã de uimire și admirație, ea asculta povestirile faptelor rãzboinice ale viteazului.

Actul al II-lea

Iago își urmãrește în continuare planul. El îl îndeamnã pe Cassio sã se adreseze Desdemonei pentru a obține, prin intermediul ei, iertarea. Tânãrul îi ascultã sfatul și pleacã sã-i vorbeascã acesteia. Rãmas singur, Iago își recunoaște adevãratul caracter („Credo”): „Cred într-un zeu barbar ce m-a creat hain ca și el și îl invoc când blestem. Dintr-o sãmânțã infamã, hidoasã viața mi-e datã. Sunt o infamã ființã umanã și am fost creat spre a face numai rãu. Da! Acesta este crezul meu!”
Iago încearcã sã strecoare bãnuiala în sufletul lui Otello, insinuând cã între Desdemona și Cassio ar exista o legãturã vinovatã. La început, Otello nu vrea sã dea crezare vorbelor lui Iago, dar cere sã i se aducã dovezi, ceea ce confirmã cã Iago a reușit sã strecoare sãmânța îndoielii. Otello cade tot mai mult pradã geloziei, alimentatã de intrigile lui Iago, iar când Desdemona, care nu banuiește nimic, vine sã intervinã în favoarea tânãrului ofițer Cassio este ca și cum ar fi confirmat adulterul.

Desdemona pierde o batistã pe care a primit-o de la Otello în ziua nunții. Camerista sa, Emilia, soția lui Iago, o gãsește și, neștiind nimic de planurile lui, vrea s-o înapoieze. Iago i-o smulge însã din mânã. Furios, Otello cere din nou dovezi cã Desdemona îl înșalã, iar Iago are acum ocazia de a le inventa. Calculând efectul fiecãrui cuvânt, Iago îi povestește lui Otello cum, într-o noapte, dormind în aceeași camerã cu Cassio, l-a auzit pe acesta rostind în somn numele Desdemonei. Urmeazã o altã minciunã: Iago îi spune maurului cã a zãrit în mâinile lui Cassio batista pe care Otello i-a dãruit-o soției sale. Cuprins de o durere cumplitã, Otello jurã cã îi va pedepsi pe cei doi presupuși vinovați.

Actul al III-lea

Un crainic anunțã sosirea unei nave care îi aduce în Cipru pe ambasadorii dogelui Veneției. Otello trebuie sã-i primeascã, dar mintea îi este tulburatã de gelozie și, nerãbdãtor sã afle adevãrul, îi cere lui Iago o dovadã convingãtoare.

Zãrindu-l pe Cassio, Iago îl sfãtuiește pe Otello sã se ascundã pentru a asculta ce-i va povesti tânãrul despre Desdemona. Iago îl face însã pe Cassio sã povesteascã despre aventura sa cu Bianca, o tânãrã fatã din Cipru, dar Otello e convins cã locotenentul sãu se referã la Desdemona. De asemenea, el vede batista în posesia lui, batistã pe care Iago reușise sã o strecoare, între timp, în camera locotenentului. În fața acestei ultime dovezi, Otello nu mai are nicio îndoialã. Hotãrârea sa e luatã: Desdemona trebuie sã moarã.

Ambasadorii, în frunte cu Ludovico, trimisul dogelui, sosesc și asistã la o scenã teribilã. Otello, eroul glorios de odinioarã, orbit de furie, își umilește public soția.

Actul al IV-lea

Ambasadorii au plecat, mulțimea s-a risipit, iar Desdemona se pregãtește de culcare. Otello îi ceruse sã îl aștepte singurã, dar Desdemona se desparte greu de Emilia, parcã presimțind ceva rãu. Desdemona își amintește de un cântec vechi și trist din copilãrie, „Cântecul salciei”.

Rãmasã singurã, Desdemona își face rugãciunea. Otello intrã în camerã și o învinuiește de adulter. În zadar ea își declarã nevinovãția, în zadar îl implorã sã-i mai acorde un rãgaz, el rãmâne neclintit în hotãrârea sa și o sugrumã.

Tulburatã, Emilia vine sã spunã cã Roderigo a fost ucis. Vãzându-și stãpâna moartã, Emilia îi spune lui Otello toate mârșãviile soțului ei. Montano, sosit între timp, confirmã spusele Emiliei pe care, înainte de a muri, i le dezvãluise Roderigo. Dându-și seama de crudul adevãr, Otello își pune capãt vieții.