În cadrul Sãptãmânii Altfel, Opera Maghiarã din Cluj vã invitã sã vizionați spectacolul de balet Cenuşãreasa a cãrui reprezentație va avea loc, joi , în 21 aprilie, de la ora 11.   

 

Coregraful  Rareș Arcadie Cîmpean, dirijorul József Horváth, corpul de balet și orchestra Operei Maghiare și-au dat mâna pentru a realiza un spectacol de balet de excepție dedicat copiilor și tuturor iubitorilor genului.  Cunoscuta poveste a Cenuşãresei a fost întruchipatã muzical de compozitorul rus Serghei Prokofiev pentru balet, în 1945. Premiera a avut loc acum 70 de ani la Teatrul Mare (Balşoi Teatr) din Moscova, iar succesul a fost uriaș. Basmul este uşor adaptat fiind prezente personaje  închipuite doar de compozitor şi de libretistul Nicolai Volkov, create pentru a pune în valoare dansul.

Mama şi cele douã surori vitrege o persecutã zilnic pe Cenuşãreasa, orfanã de mamã, dar cãreia tatãl îi este alãturi, însã nu are prea mare putere de a schimba lucrurile. În casa lor trãieşte şi Zâna – Bunicuţã care intrã în camerã pentru a cere ceva de mâncare, dar surorile vitrege îi întorc spatele. Doar Cenuşãreasa îi oferã o coajã de pâine. Apar coaforii, croitoresele şi modistele care le pregãtesc pe mamã şi surorile vitrege pentru balul de la castel, unde prinţul şi familia regalã cautã o soţie pentru acesta. Profesorul de balet repetã dansurile, totul este pregãtit, şi familia pleacã, dar fãrã Cenuşãreasa. Zâna Bunicuţã apare în camerã şi le cheamã pe Zânele Anotimpurilor sã o îmbrace şi pe Cenuşãreasa. O previne însã cã la miezul nopţii vor ieşi “piticii” sã o avertizeze cã trebuie sã pãrãseascã balul. Trãsura o aşteaptã, şi Cenuşãreasa îşi face apariţia în sala de bal unde prinţul se îndrãgosteşte la prima vedere de ea. Se avântã într-o mazurcã radiind de fericire, dar ceasul bate miezul nopţii şi Cenuşãreasa fuge pierzându-şi un pantof. Prinţul o cautã pretutindeni dar pantoful nu se potriveşte niciunei fete. Obosit mai încearcã şi în casa Cenuşãresei. Celelalte surori se bat sã-şi îndese picioarele în pantof dar prinţul nu poate fi pãcãlit. Dezamãgit vrea sã plece, dar într-un colţ o zãreşte pe Cenuşãreasa. Pantoful şi-a gãsit în sfârşit stãpâna. Zânele fac o magie şi din pãmânt rãsare o grãdinã fermecatã semnificând fericirea Cenuşãresei şi a prinţului regãsit.



Dirijor: Horváth József


Cenuşãreasa.........................................................…………………….............................. Raţiu Camelia

Mama ..................................................……………….......………………….……….…..……Jakab Melinda

Tatãl..........………………….………………….…...............................................…….…….……..Preda Sever

Doi fraţi........................................................…………………….….….........Barabás Júlia, Timofte Daniela

Prinţ..............………………………………..................................................……………………….Dan Haja

Clovn....................................................…………………………….……….........……………..Székely Dániel

Maestru de dans..............................................................……………………..….........Pop Radu, Rîpã Alin

Mazurcã…………........................................................Babos Kinga, Katrinecz Erika, Madarász Szerénke
                                                                Göllner Delia, Vlad Sebastian, Rîpã Alin, Hosu Sergiu, Bob Dan

Zâne....................………...Popa Andreea, Raţiu Camelia, Tõkés Ioana,   Indrei Antonia, Oprean Simina

Vals...........................…  Indrei Antonia, Oprean Simina, Vlad Sebastian, Rîpã Alin, Hosu Sergiu, Bob Dan

Dans spaniol.........................…............................................Katrinecz Erika, Pop Radu, Rîpã Alin

Dans etiopian...............................................…….….Babos Kinga, Madarász Szerénka, Indrei Antonia

Dans indian................................................……………. Oprean Simina, Popa Andreea, Tõkés Ioana,          Göllner Delia



Cu participarea ansamblului de balet şi orchestrei Operei Maghiare Cluj

Scenografie şi costume: Starmüller Katalin

Concert maestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre

Regia tehnicã: Gálffy Erzsébet



Coordonator artistic: Adrian Mureşan

Regia-coregrafia: Rareş Arcadie Cîmpean

adaptat dupã coregrafia lui Áment István
2016. Aprilie 21 ora 11.00





Facebook

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER