Misterul din jurul vieţii şi morţii contesei Elisabeta Báthory a nãscut de-a lungul timpului vii şi palpitante dispute istorice şi, în egalã mãsurã, a înflãcãrat imaginaţia scriitorilor, poeţilor, compozitorilor, regizorilor de film şi teatru. Din 1614 când a murit întemniţatã în propriul castel, pânã astãzi, legendele au prins viaţã dând naştere unui numãr impresionant de creaţii artistice muzicale, documentare, biografii, filme, cãrţi de ficţiune, albume de muzicã pânã şi pãpuşi sau logo-uri, tricouri şi postere, industria mass media fabricând un adevãrat brand. În centrul tuturor acestor mituri se aflã imaginea unei femei cu o personalitatea dominatoare, pasionalã şi temperamentalã a cãrei obsesie pentru frumuseţea şi tinereţea veşnicã a condus-o cãtre înfãptuirea a nici mai mult nici mai puţin decât 650 de victime, tinere fecioare, în a cãror sânge se spune cã se scãlda, pentru a-şi pãstra prospeţimea tinereţii. Numeroasele plângeri în urma dispariţiei tinerelor, fie ţãrãnci de pe moşie cãrora li se promitea un câştig consistent, fie nobile atrase de cãtre contesã şi acoliţii ei sub pretextul de a învãţa eticheta curţii şi bunele maniere, au ajuns la regele Mathias al II-lea care a ordonat o anchetã în 1610 pentru a se stabili vinovãţia contesei. În urma audierii a peste 300 de martori şi a stabilirii verdictului de crimã şi sadism, aceasta a fost închisã într-o camerã ziditã în castelul de la Csejte unde s-a înfometat murind la 54 de ani.
Multipele faţete ale legendelor, puse faţã în faţã cu o realitate interpretabilã îşi schimbã irizaţiile negative. În urma unor întrebãri legitime pe care şi le pun unii autori asupra cauzelor atrocitãţilor comise de contesã, ipotezele unei erori sau a unei condamnãri comandate sunt variante posibile. Contesa Bathory a fost una dintre cele mai bogate şi influente femei din vremea sa. Averea sa era râvnitã de mulţi rivali. Femeile, în vremea respectivã nu putea primi prerogativele puterii unui bãrbat, drept pentru care în urma morţii soţului ei nu a avut voie sã se ridice la pretenţiile unui nobil-bãrbat. Fiind o femeie deosebit de inteligentã şi educatã (vorbea patru limbi spre deosebire de mulţi nobili care erau analfabeţi )a fost capabilã sã-şi administreze sigurã averea şi s-a considerat liberã dupã moartea soţului ei. Frumoasã şi pasionalã, se pare cã a avut mai mulţi amanţi, şi refuzând sã se cãsãtoreascã a ultragiat curtea nobiliarã şi mai ales, biserica. În 1729, în “Tragica historia”, prima carte consacratã lui Bathory, semnatã de eruditul iezuit László Turóczi acesta relateazã pe larg despre crimele şi bãile de sânge pe care le fãcea pentru a întineri. Dar în 1817 când au fost publicate pentru prima datã actele anchetei din secolul al XVII-lea, s-a dovedit cã totul era o legendã. O servitoare a pretins cã Elisabeta Bathory ar fi notat într-un caiet, numele a peste 600 de victime şi cã îi trimitea în soţului ei descrieri despre atrocitãţile comise. Acest caiet precum şi scrisorile amintite nu s-au gãsit niciodatã. Odatã intratã în imaginarul popular avid de fantastic şi supranatural, povestea pare sã se fi amplificat şi denaturat.
Musicalul realizat de Szomor György-Pejtsik şi Péter-Miklós Tibor este construit dupã legitãţile intrigii unui roman poliţist. Privit din perspectiva anchetatorului care porneşte în elucidarea misterului, povestea „contesei sângeroase” are un deznodãmânt neaşteptat.

Pentru realizarea acestui spectacol, regizorul maghiar Bagó Bertalan a mobilizat o echipã de peste 150 de oameni: solişti, balerini, actori, instrumentişti, corişti, personal de scenã, efectele scenice luminile, decorurile create de Vereckei Rita fiind spectaculoase, la fel şi costumele realizate de Kiss Borbála, precum şi mişcarea scenicã ce poartã semnãtura coregrafului maghiar Novák Péter. Conducerea muzicalã este asiguratã de dirijorul Kulcsár Szabolcs ce va dirija orchestra corul şi soliştii Operei Maghiare.