2015-04-13

EVENIMENTE DEDICATE TINERILOR SPECTATORI



În cadrul programului educaţional ,,Şcoala Altfel” (perioada 7-10 aprilie 2015) instituţia noastrã a organizat o serie de evenimente dedicate celor mai tineri spectatori ai sãi. Astfel, elevii mai mici sau mai mari au avut ocazia de a explora culisele, istoria punerii în scenã sau tradiţia muzical-culturalã unui spectacol de balet (Cenuşãreasa de Serghei Prokofiev; regizor-coregraf Rareş Arcadie Cîmpean, dirijor Horváth József). Puteau sã asiste la repetiţii şi sã facã cunoştinţã cu cele mai interesante elemente specifice artelor spectacolului muzical.
Aceste activitãţi s-au concluzionat prin implicarea, deopotrivã, a elevilor şi profesorilor, facilitându-le totodatã accesul la o receptare mai aprofundatã a fenomenului artistic şi dezvoltându-i-le capacitãţile lor de a prelucra şi în sens intelectual impulsurile experienţei estetice. Numãrul elevilor care au participat la spectacole a fost in jur de 3000, iar cei interesati de vizita in culise, peste 200, provenind din şcolile municipiului şi din împrejurimi.
Sperãm ca în viitor vom putea lãrgi cercul participanţilor sub egida acestui program care va avea şi menirea de a-i instrui şi educa viitorii noştri spectatori.







Facebook

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER