2019-04-20

Coppélia revine pe scena Operei Maghiare



Ansamblul de Balet al Operei Maghiare din Cluj revine cu un spectacol de balet, Coppélia de Léo Delibes ce va avea loc pe data de  25 aprilie, de la ora 18:30. Coregrafia și regia spectacolului Coppélia sunt semnate de Rareș Arcadie Cîmpean. Conducerea muzicalã este asiguratã de dirijorul Kulcsár Szabolcs.


Coppélia, baletul capodoperã al lui Léo Delibes, este, pe drept cuvânt, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic. La mai bine de un secol de la premiera ce a avut loc la Paris, în anul 1870, Coppélia continuã sã-și pãstreze forța de expresie, fiind reprezentat pe scenele multor teatre din lume. Libretul, inspirat din basmul Omul de nisip de E. T. A. Hoffmann, a fost scris de Charles Nuitter în colaborare cu renumitul coregraf Arthur Michel Saint-Léon.


Acțiunea este plasatã într-un mic târg din Galiția. Eroul central, Coppélius, este un bãtrân misterios care duce o viațã izolatã, construind pãpuși mecanice și trãind cu speranța cã, într-o bunã zi, va reuși sã le însuflețeascã prin formulele sale magice. Tânãra Swanilda pãtrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase pãpuși. Prefãcându-se cã reacționeazã la semnele magice încercate de Coppélius, îl face sã creadã cã și-a împlinit visul. În cele din urmã, Coppélius își dã seama cã a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cãrui purtare era jignitã și pe care izbutește sã-l recucereascã. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbãri populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supãrarea cã fusese tras pe sfoarã.


Din distribuția spectacolului fac parte soliștii: Ioana Terebesy, Alex Dobre, Daniela Timofte, Székely Dániel, Barabás Júlia, Katrinecz Erika, Alin Rîpã, Viorica Bogoi, Simina Ionuța O., Andreea Popa, Dșlia Gollner, Sergiu Hossu, Kálmán Róbert Attila, Radu Pop, Mircea Cãdariu, Smaranda Ciobotariu. Ansamblul de balet: Babos Kinga, Camelia Coșa, Antonia Indrei, Oana Felecan, Roberta Lupaș, Camelia Luțai, Madarász Szerénke, Oana Siminic.










Facebook

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER