Una dintre cele mai mari orchestre de suflãtori din lume (80 de instrumentiști) aflatã într-un periplu european, va ajunge la Cluj-Napoca luni 23 iulie 2018, de la ora 19:00 la Sala Auditorium Maximum din str. Mihail Kogãlniceanu, numãrul 3. Afișul evenimentului anunțã un produs cultural rar dar și o veritabilã demonstrație de tradiție și modernitate sud-coreeanã. Aflat sub conducerea muzicalã a dirijorului Gye Jun Jeon, spectacolul va glisa între exotismul folclorului corean exprimat de Ansamblul JEJU GAYAGEUM și solista Shin Eun Sook (degeum - instrument de suflat tradițional), mai apoi forța interpretãrii datã de calibrul orchestrei ce a pregãtit un repertoriu liric-simfonic și de muzicã de film, precum și savoarea lirismului sopranei Soyung Yu.
Din 2005, ,,Dabyeot- Youth Wind Orchestra” a participat la diverse festivaluri
din Coreea de Sud, remarcându-se prin interpretãri memorabile la Centrul de
Arte Jeju și la Cascada Cheonjaeyeon , în cadrul Festivalului JIWEF (2009), dar
şi la cele de la ,,The Watermill Center”, ,,Austria Vienna Film Festival
Celebration”, ,,Czech Stonava Local Festival Celebration”, ,,Bulgaria Lazarpark
Orchestra Joint Concert” iar din 2012 şi în România (Timişoara, Craiova şi
Bucureşti). Anul 2015 aduce orchestra coreeanã pe scena Ateneului Român cu un
spectacol foarte bine primit, în egalã mãsurã de public și presa de
specialitate.
Organizatorii evenimentului sunt Centrul Cultural Dabyeot, Provincia Gyongnam,
Județul Ham Yang Gun și CMS Vienna, susținuți de partenerii: Filarmonica de
Stat Transilvania, Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea de Medicinã și
Farmacie Iuliu Hațieganu și Asociația Culturalã Art Napocensis.
Dabyeot este numele tradițional coreean al Hamyang Gun și înseamnã „locul unde
soarele cald strãlucește mereu”.
Biletele sunt disponibile online pe eventim.ro și biletmaster.ro și pot fi
achiziționate fizic de la Wens Tour de pe Eroilor nr. 10 și Agenția Eventim din
Iulius Mall - lângã Biroul de informații.