Dragã Brigitta, când ţi-ai descoperit vocaţia? Care a fost momentul în care ai ştiut cã vei fi cântãreţã ?
Nu a fost un moment anume când am ştiut cã voi fi cântãreaţã, dar de micã, de pe la 7, 8 ani, cântam foarte des în corul bisericii dar și solo. Familia mea fiind foarte credincioasã, de confesiune romano- catolicã, noi frecventam liturghiile la bisericã iar sora mea cea mare Monika, fiind cantor şi organist era însãrcinatã cu toate programele muzicale, şi aşa am avut ocazia sã cânt. Desigur, cu vocea mea naturalã, de copil. Am cântat aşa ani de zile, dar a urmat o perioadã când a trebuit sã decid. Eu nu am urmat o şcoalã de muzicã eram în liceu teoretic şi am dorit sã mã duc la un liceu bun din Oradea, unde sã-mi fac o culturã generalã, dar pânã la urmã mi- am dat seama cã totuşi, vocea merge cel mai bine, asta ştiu sã fac şi îmi place. Pe la 16-17 ani am hotãrât asta, şi am început lecţiile de canto cu doamna Boros- Konrád Erzsѐbet, a cãrei familie este în Oradea. Mult mai târziu am intrat la Facultatea de Muzicã din Oradea unde am întânit o tânãrã profesoarã, pe Lavinia Cherecheş, care mi-a fost nu numai dascãl ci şi o bunã și adevãratã prietenã. Era severã, dar în acelaşi timp mi-a format o tehnicã vocalã pe care și azi mã bazez, şi mi-a dat multã multã încredere. Am rãmas foarte apropiate şi încã ne mai întâlnim pentru a lucra împreunã, pentru a împãrtãşi bucurii şi emoţii. A urmat apoi masteratul la Cluj, unde iniţial nu am intrat, dar cred eu cã astrele, Divinitatea, constelaţiile, destinul, toate lucreazã pentru a împlini ceva, de care eu, atunci, nu eram conştientã. La Conservator la Oradea am intrat printre ultimii, la Cluj am picat, dar dupã o sãptãmânã am primit un telefon cã s-au suplimentat locurile şi sunt admisã. Am muncit din greu, şi în al doilea an de masterat am intrat în corul Operei Maghiare din Cluj. Atunci a început totul.
Ce reprezintã pentru tine aceastã instituţie?
Opera Maghiarã reprezintã pentru mine casa, leagãnul, familia. Eu aici m-am nãscut muzical, m-am dezvoltat ca artistã. Vocea era desigur formatã, dar ca artistã, ca actriţã am învãţat multe. Este foarte important sã înţelegi ce se întâmplã cu personajul, gestica, mimica, mişcarea, transpunerea scenicã, toate formeazã un proces foarte complex, care se învaţã în timp, este o experiențã fãrã de care nu poți urca pe scenã. Aici, la Opera Maghiarã, am primit primele roluri, e adevãrat cã în operete, dar a fost şansa mea sã cresc de la roluri mai mici la cele importante. Am cântat multe operete, dar şi roluri de operã, am cântat chiar şi rock- opera, şi opere contemporane. Spre exemplu am interpretat opera contemporanã Sirenele, iar anul trecut am fãcut prima audiție absolutã a operei Byzantium, ambele scrise de compozitorul G. Selmeczi. Am cunoscut mulţi oameni remarcabili, care m-au încurajat, mi-au deschis orizontul, m-au ajutat. Îi voi fi întotdeauna recunoscãtoare doamnei Nagy Ibolya, o femeie remarcabilã care m-a ajutat enorm din punct de vedere muzical, cu care am cîntat dar am și vorbit mult, despre artã, despre rolul celui care dã viaţã muzicii, practic , atunci am deschis ochii şi am înţeles multe lucruri. Îi sunt recunoscãtoare lui G. Selmeczi, dirijor, regizor, compozitor, care m-a îndrumat, mi-a fost ghid de încredere, am învãţat mult şi de la dânsul, apoi d-nei Kirkosa Iulia, lui Horváth Jozsef care a avut încredere în mine şi m-a încurajat continuu, tuturor celor de la Opera Maghiarã care m-au fãcut sã mã simt iubitã şi apreciatã Oamenii aceştia au fost foarte deschişi şi cu toate cã eu eram o începãtoare, au avut rãbdare cu mine, probabil cã au intuit ceva, au avut ochi pentru mine. Sunt oameni de suflet şi cred cã aşa ne-am conectat, pe un alt plan decât cel material, pe plan sufletesc, spiritual. Baritonul George Petean îmi este un prieten şi un sfãtuitor preţios. Când venea în Cluj, mã asculta, şi practic el mi-a povestit totul despre scenele lumii, despre cum se reuşeşte acolo.Este un artist foarte complex. Multã vreme mi-a spus cã încã nu sunt pregãtitã, dar era sigur va veni momentul cînd voi urca pe scenele internaționale. Pentru un tânãr interpret este foarte greu sã ajungã la o audiţie în strãinãtate. Sã–ţi plãteşti drumul, cazarea şi masa pentru a merge la o audiţie, este foarte costisitor. Pentru mine aproape imposibil, însã cum spuneam, astrele, norocul, soarta lucreazã, şi câţiva directori artistici de la Düsseldorf au organizat o audiţie chiar la Cluj, unde am participat. Iniţial nu am primit nici un rãspuns dar dupã câteva zile m-au sunat şi mi-au spus cã sunt interesaţi. Şi aşa am ajuns sã semnez un contract permanent cu ei, în ansamblul de soliști, prin asta înţelegând cã nu în calitate de colaborator. Doar în Germania şi România mai sunt contracte permanente pentru solişti, în rest, în celelalte ţãri, operele angajeazã doar cu contract de colaborare pe un anumit timp.
Care a fost primul tãu rol important? Cum ai ajuns la Düsseldorf, la Metropolitan?
În 2006 am avut examenul de masterat cu Mimi din Boema. A fost primul meu rol important. Pentru o începãtoare este un rol greu, care trebuie pregãtit foarte bine, dar am reuşit. Am lucrat mult cu Lavinia Cherecheş şi a ieşit foarte bine. În paralel țin minte cã îmi pregãteam și debutul în Silvia. Apoi, debuturile s-au ţinut lanţ. Au fost atât de multe roluri încât de abia mai respiram, inclusiv opere mai puţin cunoscute, cum ar fi rolul Arminda din La finta giardiniera de Mozart, îmi amintesc cã am cîntat chiar și în ungurește, Pamina din Flautul Fermecat, în Teatrul Erkel din Ungaria. Au fost foarte, foarte multe spectacole, şi cam dupã 7-8 ani am reuşit cu audiţia pentru Düsseldorf.
Toţi cei care vor sã iasã pe scenele mari ale lumii, oricât de talentaţi ar fi, şi oricât de mari sau frumoase sunt vocile lor, dacã nu au un impresar bun, au şanse puţine. Norocul meu a fost cã George Petean m-a prezentat doamnei Luiza Petrov, dar am aşteptat mult. El nu m- a recomandat decât atunci când a ştiut cã sunt cu adevãrat pregãtitã, deoarece pe scenele mari concurenţa este acerbã, munca este grea şi istovitoare, trebuie sã ai pe lãngã voce, nervi tari, voinţã, fizic, sã dai tot din tine. Desigur cã şi satisfacţia e pe mãsurã, sãlile sunt pline continuu, un spectacol pregãtit se joacã de câte 10-20 de ori în stagiune şi totdeauna sala e plinã. Un alt aspect este faptul cã orchestra este mai mare, sãlile operelor mult mai spaţioase, deci automat vocea trebuie sã pãtrundã, sã fie mai puternicã, şi asta cere efort. Apoi este presiunea concurenței...nu e ușor.
În 2012, prin doamna Petrov, am dat o audiție la Opera Bastille pentru rolul Nedda, în care era titularã Inva Mula care anulase contractul. Am cantat Pagliacci alãturi de Vladimir Galouzine sub bagheta unui dirijor excepțional, Daniel Oren. El are o personalitate puternicã şi este recunoscut pentru severitatea sa. Toți se temeau de el, și eu am auzit desigur, de la colegi cît este de intransigent. Dupã ce am luat audiția, eram rãcitã, nu am cântat la repetiţii şi am crezut cã mã va da afarã. Dar, în final m-a îndrãgit, a fost atât de mulţumit de mine încît m-a luat cu el într-un turneu în Israel la celebrul Festival de la Masada, la Marea Moartã, unde am cîntat Micaela, iar viața a fãcut sã ne tot reîntîlnim.
Ca sã revin, am avut un succes foarte mare cu Paiațe, astfel încît conducerea de la Opera Bastille a hotãrît sã-mi prelungeascã contractul pentru încã doi ani, și în 2014 am cîntat alãturi de Angela Gheorghiu, Musetta, în care tot Oren a dirijat. Au urmat turneele din Avignon, Israel, Beijing. În China am interpretat rolul Nedda într-o regie de Paiaţe semnatã de renumitul regizor Giancarlo del Monaco ( fiul celebrului Mario del Monaco).
Anul trecut, în primãvarã, când cântam Musetta la Opera Bastille alãturi de Angela Gheorghiu, Ludovic Tezier, Stefano Secco, Maria Agresta, în paralel Anita Hartig cânta Mimi la Metropolitan, iar doamna Luiza Petrov era acolo. Cei de la Metropolitan cãutau o altã Musetta şi atunci doamna Petrov a spus cã ea are o Musetta elegantã, rafinatã, care are mare succes la Paris. Ei au confirmat cã sunt interesaţi şi am trimis nişte înregistrãri dupã care, tãcere, nu am primit nici un rãspuns. Am crezut cã au uitat de mine şi am continuat spectacolele la Düsseldorf și Paris. În toamnã am avut un mare succes la Strassbourg cu L’amico Fritz de P. Mascagni, o operã mai puţin cântatã, alãturi de un tenor român de mare perspectivã, Teodor Ailincãi din Bucureşti. În salã se afla o persoanã importantã, doamna Eva Wagner, consultant artistic al Operei Metropolitan, care m-a ascultat, şi într-un final am semnat cu aceastã prestigioasã instituţie un contract pentru 2016-2017, iar acum, de curând, mi s-a solicitat o prelungire a contractului pe 2017-2018, așa cã deja am semnat cu ei.
Nu te-am întrebat dacã ai modele în cânt, mentori, idoli poate?
O, de la Maria Callas care este desigur un reper valoric de mare forţã, trecând prin toate marile soprane ale lumii, ascult foarte multe interpretãri. Virginia Zeani este desigur un mare model pentru mine, este mãtuşa Laviniei Cherecheş a cãrei metodã de cânt ea o predã la clasã, astfel într-un fel mã simt ca o verigã în aceastã moştenire. Am citit cartea dînsei, m-a impresionat și inspirat viața și cariera ei extraordinarã.
Dar foarte multã lume mi-a atras atenţia cã timbrul vocii mele este foarte apropiat de cel al Mirelei Freni. Într-adevãr, existã o similitudine în felul în care simţim rolurile, în culoarea vocalã şi existã şi o foarte mare compatibilitate cu personaje care au fãcut-o pe ea celebrã, roluri care mie mi se potrivesc extraordinar de bine. Mã feresc însã de influenţa pe care o exercitã audiţia, ea trebuie sã rãmînã la un nivel de informare, consultativ, pentru cã personalitatea fiecãrui interpret este foarte importantã.
Ce urmeazã?
Urmeazã Liu la Düsseldorf
Cu ce gânduri te întorci acasã?
Mã întorc cu mult drag, cu multã iubire, mã întorc pentru ca sã-mi gãsesc liniştea, sã mã odihnesc, sã mã întâlnesc cu prieteni dragi.
Acasã e acasã !
Interviu luat de Mirela Tîrc.
